Introducere în scandalul „Pfizergate”
Uniunea Europeană a recunoscut, pentru prima dată, că un oficial de rang înalt a revizuit mesajele dintre Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, și Albert Bourla, directorul executiv al Pfizer. Deși a existat un interes intens pentru aceste comunicări în contextul achiziționării a până la 1,8 miliarde de doze de vaccin împotriva coronavirusului, Uniunea Europeană a declarat că nu avea obligația de a le păstra.
Afacerea vaccinului și solicitările de transparență
În 2021, când Uniunea Europeană a încheiat un acord cu Pfizer, interesul public a crescut cu privire la modul în care s-a realizat această negociere. Jurnaliștii au solicitat mesajele text dintre von der Leyen și Bourla, dar Comisia Europeană a refuzat. Publicația New York Times a contestat acest refuz în instanță. În mai 2023, o instanță a UE a decis că Uniunea Europeană „nu a reușit să explice într-un mod plauzibil” de ce nu a publicat înregistrările.
Decizia de distrugere a mesajelor
Comisia Europeană a afirmat că mesajele au fost distruse sau pierdute, considerând că nu erau importante și că nu existau obligații de păstrare. Mesajele au fost citite de Björn Seibert, șeful de cabinet al Ursulei von der Leyen, în vara anului 2021, iar decizia de a nu le păstra a fost luată după solicitarea inițială din mai 2021 de către jurnalistul Alexander Fanta. Fanta a reacționat, numind această acțiune „rea-credință”.
Argumentele Comisiei Europene
Comisia a susținut că mesajele text sunt de scurtă durată și nu conțin informații importante, așa că nu trebuie păstrate ca înregistrări publice. Paula Pinho, purtătoare de cuvânt a Comisiei, a declarat că, conform regulilor, nu există obligația de a înregistra astfel de mesaje. Deși alte guverne le consideră înregistrări publice, Comisia Europeană a rezistat presiunilor de a-și schimba politica.
Critici și implicații politice
În 2022, ombudsmanul UE a declarat că Comisia a comis o „administrare defectuoasă” în gestionarea cererii lui Fanta. Avocații Comisiei au avut dificultăți în a explica instanței de ce mesajele nu au putut fi găsite, iar acum Comisia recunoaște că mesajele au existat și că un oficial de rang înalt era la curent cu ele. Această situație a generat critici, în special din partea dreptei politice, și a dus la un vot de neîncredere împotriva Ursulei von der Leyen, deși acesta nu a avut succes.
Concluzie
Scandalul „Pfizergate” ridică întrebări serioase privind transparența și responsabilitatea în gestionarea comunicărilor de interes public la nivelul Uniunii Europene, având potențiale implicații asupra încrederii publicului în instituțiile europene.
