Femeile în închisoare: o realitate dureroasă în Venezuela
Fotografia a fost realizată în centrul de detenție Poli-Valencia, unde s-a evidențiat semnificația încarcerării pentru femeile din Venezuela. Camera, care fusese anterior un birou de investigație, a fost transformată într-o celulă, autoritățile alegând să mute femeile din zona principală, unde erau ținute alături de deținuți bărbați. La întoarcerea mea după un an, spațiul fusese remodelat. Femeile și-au lăsat amprenta, acoperind pereții cu nume, fraze și mici desene de inimi, inclusiv un poster cu cântărețul columbian Maluma. Cea ce fusese odată un birou steril acum purta urme ale prezenței lor, efortul de a păstra un sentiment de identitate într-un loc destinat ștergerii acesteia.
Inactivitatea și așteptarea
În imaginea surprinsă, femeile se odihnesc pe saltele subțiri, corpurile lor fiind împletite, picioarele uneia servind drept perne pentru alta, ca și cum apropierea fizică ar fi singurul confort rămas în acea cameră lipsită de aer. Aici, pentru ele, însemna un limbo: fără ventilație, fără apă curentă și zile care se transformau într-o succesiune nesfârșită. Multe dintre ele nu își cunoșteau avocații, nu știau când va fi procesul lor și nu primeau în mod regulat hrană, apă sau îngrijire medicală; așteptau într-o inactivitate ciudată posibilitatea unei vizite.
Experiențele individuale ale femeilor
Două femei din imagine au rămas în mintea mea mult timp după ce am părăsit acea cameră. Daniela, purtând un tricou roz, fusese condamnată cu mult înainte de a o întâlni. Atunci când am fotografiat-o prima dată în 2017, familia ei nu știa unde se află. Dispăruse pur și simplu în sistem. La întoarcerea mea un an mai târziu, mi-a spus că fiica ei fusese diagnosticată cu leucemie.
Cealaltă femeie, Roxana, a trăit pe străzi și s-a confruntat cu dependența. Când ne-am întâlnit, suferea de un abces hepatic cauzat de utilizarea pe termen lung a substanțelor. Era și purtătoare de HIV. În fiecare săptămână, tatăl ei îi aducea medicamente și hrană, oferind o prezență constantă a cuiva care refuză să renunțe. A fost încarcerată de mai multe ori. După o eliberare, am vizitat-o acasă. Era slabă, bolnavă și epuizată. În 2020, mi-a spus că a supraviețuit unui foc de armă în picior, moment care a marcat o cotitură în viața ei. A renunțat la alcool și droguri, s-a mutat înapoi cu tatăl ei și a început să studieze. Astăzi, este studentă la universitate și a scris o carte despre viața ei.
Concluzie
Această fotografie face parte din seria mea continuă „Días Eternos” (Zile Etterne), unde proiectul a început pentru mine: o cameră niciodată destinată traiului, transformată de femei care au refuzat să dispară. Această realitate subliniază lupta femeilor din închisorile venezuelene, care, în ciuda condițiilor inumane, își păstrează speranța și identitatea.
