Fondul Proprietatea traversează o etapă critică de tranziție. Schimbarea administratorului și intrarea familiei Rigelnik, cu peste 5% din acțiuni, ridică întrebări legate de transparență, guvernanță și interesele strategice ale României.
Fondul Proprietatea se află într-un moment decisiv pentru viitorul său. Actualul administrator și-a anunțat retragerea după mai bine de 15 ani de mandat, iar procesul de selecție pentru desemnarea unui nou administrator a scos la iveală interesul relativ scăzut al marilor jucători internaționali. Dintre cele 32 de entități invitate, doar două au depus oferte, semn că procedura a fost privită cu reticență. Această situație a creat un context favorabil pentru noi investitori, printre care familia Rigelnik, provenită din Slovenia.
Herman și Matej Rigelnik, tată și fiu, au decis să își majoreze participația în Fondul Proprietatea, trecând de pragul simbolic și strategic de 5%. Această deținere le oferă nu doar vizibilitate, ci și instrumente de influență asupra deciziilor majore. Prin intermediul companiilor Axor Holding și Equinox, cei doi controlează pachete semnificative și au demonstrat deja intenția de a influența guvernanța Fondului, solicitând demiterea Comitetului Reprezentanților și anularea procesului de selecție în curs.
Cine este Herman Rigelnik? În anii ’90, a fost vicepremier și președinte al Parlamentului sloven, fiind asociat cu Forumul 21, o structură politico-financiară considerată extrem de influentă în numirile publice și orientările guvernamentale. Ulterior, a fost implicat în preluarea unor mari companii de stat, cum este cazul Autocommerce (ACH). Această tranzacție și alte afaceri ulterioare au ridicat suspiciuni legate de subevaluarea activelor și de prejudicierea acționarilor minoritari. Presa slovenă l-a descris pe Rigelnik drept un „magnat al tranziției”, capabil să îmbine influența politică cu interesele de afaceri.
Astăzi, familia sa și-a extins operațiunile în domenii precum imobiliarele și turismul, folosind vehicule precum Axor Holding și Equinox. Însă intrarea pe piața românească, și mai ales în Fondul Proprietatea, are implicații mult mai mari. Fondul deține participații în companii strategice precum Aeroporturi București, Portul Constanța, Salrom și mari companii din energie. Acestea sunt infrastructuri vitale, care generează venituri importante și influențează stabilitatea economică a țării. Un investitor cu un pachet de peste 5% poate, prin drepturile conferite de legislație, să blocheze anumite decizii sau să exercite o presiune semnificativă asupra conducerii.
Din punct de vedere politic, situația ridică o serie de întrebări legitime. Cât de pregătite sunt instituțiile românești să facă față unui acționar străin cu trecut politic controversat? Cum va fi protejat interesul public atunci când Fondul Proprietatea ia decizii legate de active strategice? Ce rol va juca viitorul administrator al Fondului în menținerea transparenței și a echilibrului între interesele private și cele ale statului? Acestea nu sunt simple detalii tehnice, ci chestiuni care țin de suveranitatea economică a României.
Experții subliniază că există patru dimensiuni care trebuie urmărite cu atenție. În primul rând, transparența: toate deciziile Fondului trebuie auditate și comunicate clar publicului și investitorilor minoritari. În al doilea rând, guvernanța corporativă: Comitetul Reprezentanților și administratorul trebuie să funcționeze independent, fără presiuni din partea acționarilor majori. În al treilea rând, interesul național: activele strategice trebuie gestionate astfel încât să servească dezvoltării României și securității economice. Nu în ultimul rând, rolul autorităților de reglementare este esențial. Acestea trebuie să vegheze ca regulile pieței să fie respectate și să limiteze practicile abuzive.
În concluzie, Fondul Proprietatea nu mai este doar un instrument de despăgubire a foștilor proprietari deposedați de regimul comunist. El a devenit o arenă unde se intersectează capitalul internațional, interesele locale și responsabilitatea politică. Intrarea familiei Rigelnik, cu tot bagajul său de influență și controverse, este un test pentru maturitatea democratică a instituțiilor românești. Rămâne de văzut dacă statul va reuși să echilibreze deschiderea către investitori cu protejarea interesului național.
